Ko Tao a fost un vis. De nepovestit și de neținut minte. Noroc că am jurnalul ăsta, îl prind acum, când vrea să-mi fugă din amintiri și-l lipesc de hârtie.
Am ajuns după o noapte de coșmar. O noapte în care nu am dormit deloc, am mers opt ore cu un autobuz colorat ca-n filmele cu drogați și trei ore cu un feribot plin de somnambuli ca și noi. Plus 4 ore de așteptare între ele.
O noapte-n care am început și terminat Anticristul lui Nietzsche. O noapte în care mi-au amorțit picioarele, nu am avut voie să le ținem ridicate, în fața noastră era instalat pe bordul autobuzului un mic templu pentru nu știu ce zeu. Fără picioare îndreptate spre zeu!
O noapte în care am citit încontinuu, dintr-un kindle luminat cu o porcărie de lampă fără baterii. Am ajuns hipnotizat. Culorile autobuzului, lipsa de lumină a kindle-ului, gândurile lui Nietzsche. Sper să mai reușesc să fiu normal în viitorul apropiat, cred că așa te simți după ce-ți bagi în venă.
Ajunși fiind, ne vin idei deștepte: ce ar fi să nu ne culcăm, să închiriem o motoretă și să explorăm insula. Bineînțeles, după o bere?
Laura se împrospătează – un duș, o cafea și-i gata. Eu îs curajos, n-am mai condus motoretă până acum. Ce contează, mă descurc.
Până-n apus am colindat. Noroc că insula e mică. Mare noroc. Altfel trei zile și trei nopți nu mă opream. Știi cum a fost?
Imaginează-ți că ajungi beat în Paradis. Pică un meteorit pe tine, la terasă, sau ceva. Și acolo îți zici: hai să vedem care-i treaba pe aici! Dă motoreta aia, și încă o bere, te rog! Și bagi. Plajă după plajă se desfășoară una după alta. Totul e o poză procesată. Nimic nu pare real. La sfârșitul călătoriei, pe nisip, admiri cel mai frumos apus pe care l-ai văzut vreodată și iți zici: parcă-i prea plictisitor pe aici, luăm bilet spre celălalt loc? Chelner, încă o bere te rog! Și bonus, bilet de plecare pentru a doua zi dimineață.
Așa a fost.
13 