Orașul

Waiting for Khurshid

Kuala Lumpur este pentru noi, din punct de vedere strict al aparențelor, Orașul din Asia. Nu am băgat de seamă diferențele (când am fost la țară, când la oraș) în călătoriile noastre, până nu ne-a fost atrasă atenția pe Phangan. Ne zice prietenul nostru: aici suntem la țară, în provincie. Ce vedeți voi sunt sate thailandeze. De asemenea, încă dinainte să ajungem pentru prima dată în KL (cum i se zice prin locurile astea) un malezian ne-a povestit: nu aveți ce face pe acolo, e doar un oraș. 

Vedeți voi, nimic din India nu poate fi considerat oraș după standarde… omenești. Bangkok-ul, cu al său Khaosan Road, e mai mult un Costinești al orașelor, un loc al extremelor, o insulă de aglomerație și agitație și contrast între insule. O insulă, deci. Singapore e o altă planetă cu totul, nu poți să-i zici oraș. Vasluiul e mai oraș decât Jakarta. Rămâne între toate Kuala Lumpur doar un oraș, deci Orașul.

Și într-adevăr când pășești pentru a doua oară pe străzile KL-ului înțelegi cu adevărat ce înseamnă asta. Ce avem de făcut, bi, pe aici? Nimic. E doar un oraș, nu e mai nimic de văzut, nu e mai nimic interesant de făcut. Zgârie nori vrei să vezi? Nu, arată-mi marea mai bine. La shopping te duc? Nu, mai țin crocșii, tricouri mai am. Deci ce rămâne de făcut?

Eu zic până ne iese viza s-o sunăm pe Khurshid, s-o scoatem pe ea în oraș, sau mai bine zis să ne scoată ea pe noi. Zis și făcut, Khurshid ne dă întâlnire a doua zi de dimineață, se suie în autobuz în Singapore și ne întâmpină veselă la o stație de skytrain obscură din KL. Ușor ca o navetă între Iași și Târgu Frumos. Să mergem!

N-am să vă povestesc de ziua nostră cu Khurshid. Două chestini doar:

Ne duce Khurshid la masă. Nu la restaurant, nu la terasă. În spatele nu știu cărei moschei, în spatele nu știu cărei stații de metrou, undeva departe și tare ascuns este locul. Locul unde mănâncă indienii mâncare indiană. Un (să-i zicem) food court, scaune de plastic, mese de plastic, indieni negri și urâți cu haine tocite și pătate învârtind la mâncare indiană proaspătă, între miresme ca-n rai, între blocuri gri, mașini parcate și gălăgie tipic indiană. A comandat trei Dosa vegetariene. A fost raiul. Ne-au explodat toate papilele gustative, ne-au explodat ochii în cap, a fost o experiență culinară completă. 2 lei bucata, am mâncat două. Pe cuvântul meu, dacă ajungeți vreodată într-un oraș ce are cartier indian, mergeți acolo, intrați în cel mai dărăpănat restaurant pe care-l găsiți (trebuie să-l căutați mai întâi) și comandați o Dosa vegetariană. O să vă aducă și niște sosuri, turnați din belșug. Nu veți regreta.

La sfârșitul zilei Khurshid mi-a făcut cinste cu o bere. A ținut neapărat. Nu veți înțelege nicodată ce înseamnă asta pentru un musulman înflăcărat ca ea. A deschis portofelul și a cumpărat pentru prima și ultima oară, cu mâna ei, o bere. Am stat la o terasă, am vorbit, am filozofat. Ne-a reînnoit invitațiile în Singapore. M-am bucurat de bere și ea s-a bucurat de bucuria mea. Se pare că nici religia nu se pune între bucuria prietenilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s