Două mii Treispre10

DSCF4508

Dragilor, a ajuns și anul ăsta la final.

Multe s-au întâmplat. Am plecat și am reușit să nu ne întoarcem. Am început un blog și am reușit să nu-l închid. Multe am început și puține am dus la sfârșit. A fost un an cu multe începuturi.

Multe se întâmplă încă.

Scriu rândurile astea de pe o insulă de care nu auzisem acum o săptămână, de pe un fluviu depre care nu am știut niciodată mare lucru, într-o țară în care nu am visat vreodată să ajung.

De dimineață se revarsă pe insulă valuri-valuri de tineri cu rucsaci în spate, cu hainele tocite, cu coafuri și bărbi de parcă-s luați de la protestele din București. Am văzut o familie de m-a bușit râsul. Ei doi până-n 35 de ani, cu rucsaci grei în spate, urmați de versiuni ale lor în miniatură: un puști și-o puștoaică, rucsaci, bocanci, haine prăfuite de aventurieri, numai că așa, de le ajungeau până la șolduri părinților. Copiii nu aveau mai mult de zece ani. Căutau cazare.

Curg în valuri, ziceam, spre bungalourile dărăpănate care înconjoară insulița. Se pare că diseară-i chef puternic.

Afară-i soare, soare din ăla care mă-ncălzește la suflet, din ăla care te cheamă spre el, unde dacă te duci îți vine să-nchizi ochii și să ridici fața în sus zâmbind.

Zac întins pe-o canapea, într-un bar cățărat pe piloni fix deaspura fluviului. Bărci micuțe, subțiri, cu motor mic de motoretă, zumzăie în toate direcțiile fix sub privirea mea.

Pe masă am o bere (zice-se cea mai bună bere din Asia, cu toate că nu mi se pare). Laptopul ieri mi-a crăpat și azi s-a însănătoșit, parcă special să mă lase să vă urez. Ieri i-am promis că-l schimb cum ajung în Bangkok! De frică și-a revenit și funcționează ca-n prima zi. Parcă vrea să-mi zică: nu mă lăsa!

Și Laura, Laura se uită la mine și zâmbește. Hai, scrie-le ceva frumos!

Și sfârșitul ăsta de an, așa cum se prezintă, îmi pare orice mai puțin un sfârșit. Cum ar putea arăta așa un sfârșit? Nu, nu, ceva e în neregulă aici, nu se sfârșește nimic azi. Multe mai trebuie să se mai întâmple. Nici n-am început să mă satur de povestea asta.

Așa că am decis: Azi nu e nici un fel de sfârșit, azi sărbătorim doar noile începuturi. Hehe (cum ar zice frate-meu), 2014 să vedeți cum va mai fi!

Mă duc să-mi mai torn o bere. Vă urez un an nou ca-n povești!

Bi!

Anunțuri

8 păreri la “Două mii Treispre10

  1. Urmăresc tot ce scrii , am aflat de blogul tau de la părinții tai , tatăl tau a împlinit 60 ani , la mine acasă , in Dorohoi , stind pe terasa la un pahar de vin si de vorba , depanind amintiri , am fost colegi de clasa toți trei , 12ani , iar cu tatăl tau prieten si din același cartier . Îmi place foarte mult cum scrii , si ce faci , mult noroc , sănătate si sa ți se îndeplinească toate planurile , la mulți ani . Adrian Zamfirache .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s