La templul ăsta trebuie să intrăm de bunăvoie în gura monstrului

DSCF9898

Indonezia, Bali, Ubud

Cum o fi să călătorești șapte, opt luni ? Cum o fi să nu ai acasă? Se merită? Când te întorci? O să fii același?
Just watching tv. Atenția la mine deocamdată, vedem noi cum e cu întrebările existențiale mai târziu. Oare există viață după moarte?

Zilele astea am o oarecare lene providențială. Și o și mai importantă întrebare providențială referitoare la un simplu de ce. Care nu-și găsește răspunsul. De asta am redus frecvența posturilor. Nici nu vreți șă știți cât am redus frecvența pozelor. Nici nu o să vă zic.

Mă mai întrebați din când în când ce răspunsuri am găsit. Dacă am găsit răspunsurile în călătoriile mele. Dacă mi-am domolit setea. Dacă mi se face dor de liniște, de stat locului, de… acasă. Dacă.

Am găsit răspunsurile. De fapt, e un singur răspuns. Am aflat că am pus întotdeauna întrebările greșit. De asta nu au avut niciodată un răspuns corect. Am aflat că an după an, după an am căutat răspunsul la întrebări fără sens, fără de răspuns. Am găsit noi întrebări. La fiecare întrebare greșită apar două noi întrebări ”corecte” și tot așa, nu se termină niciodată.

Despre toate acestea, mai târziu. Azi rămânem la oile noastre și vă povestesc despre templele din Bali.

Când ești cazat în Ubud, vrei, nu vrei, mergi la templu. Plaja e mai departe decât templul. Deci nu prea ai ce face, trebuie să dai o tură de dumnezei înainte să ajungi la bikini. Pe motoretă atunci!
Am pus pinurile pe hartă, Laura e copilot cu GPS-ul în spate.

Transpir în cască. Traficul e demn de jocuri video, nivelul impossible. Praf cât poți respira, gropi, oameni, găini. Monștrii ne așteaptă, dar ne și ghidează drumul de o parte și de alta. La poarta fiecărei case un orc, un balaur, un căpcăun se holbează la mine, întorcând capul de cărămidă imediat ce am trecut de el. Le simt privirea în ceafă, dar nu privesc în retrovizoare. Iadul e în spate, în părți, și de abia aștept să-l găsesc și la destinație.
Bi, zi, mai avem?

Am ajuns, trage pe dreapta.
Trag, trag. Ce dracu’ să fac?

La templul ăsta trebuie să intrăm de bunăvoie în gura monstrului. Ce facem? Ne băgăm? Ne băgăm, dar fără zâmbete. Mă bag singur în gura monstrului. Mai bine lasă-i pe chinezi să facă și ei o poză!

DSCF9879-EditDSCF9885-Edit 

Poate vreți să știți ce-i după poartă. Vă zic: e întuneric, foarte fierbinte și înăbușitor. Un nimic cald, umed și sufocant. Și nimic altceva. A ce vă sună? E raiul pe pământ, ce mai. Ce credeați că o să fie? Aer condiționat?
Mai departe doamnele astea țâșnesc și ele, nepăsătoare. De ce nu ar țîșni?

DSCF9893-Edit

După care orezul ne îmbie la o plimbare. Să ne plimbăm, zic.

DSCF9902-Edit

Și domnul mare popă ne aghezmuiește. Să ne apere de spiritele rele ce urmează să ne atace în pădure.

DSCF9912-Edit

Astea, adică:

DSCF9913-Edit DSCF9915

Și game over. Laura zice piua, mai departe nu merg.

DSCF9923-Edit

Hai bi, să mergem. Nu merg nicăieri! Tocmai îi povesteam ideile mele despre care am scris aici. A început subit să audă sunete printre copaci, prin frunze, prin orez. Nu merg mai departe și cu asta basta. Hai de aici. Și duși am fost!

DSCF9937-Edit

Va urma

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s