Jakarta

DSCF9347-Edit

Jakarta, august 2013

După 30 de ore de locuit pe vaporul acela, într-un final, seara la 11, se oprește din legănat și trage în port. Am ajuns în sfârsit în Jakarta.

Cred că e momentul să vă împărtășesc câte ceva din ce am învățat între timp despre Indonezia și Jakarta.

Lecția de geografie

Ce știam înainte să mă apuc de călătoria asta despre Indonesia: mai nimic.

Câteva lucruri pe care le-am aflat:

Indonezia e formată din șase insule mari și aproximativ 13,600 de insulițe mai mici. Treisprezece mii de insule. Dintre acestea șase mii sunt locuite.

Lungimea totală a Indoneziei de la est la vest e aproximativ 5,300 km. Cam de trei ori distanța dintre București și Paris. Adică-i foaaarte lungă. Inițial mi-a venit o idee să încercăm să o parcurgem overland, cu diferite mijloace de transport în comun, dar după experiențele de pe Batam Island, de pe ferry și distracția din Jakarta, ne-am mai gândit o dată.

Populația Indoneziei e aproximativ 230 de milioane de indonezieni. E a patra țară ca număr de locuitori din lume. Adică-s muuulți. Sunt 300 de grupuri etnice distincte care vorbesc 742 de limbi și dialecte mai mult sau mai puțin diferite.

Indonesia e o țară majoritar musulmană. Asta înseamnă că poate fi dificil să găsești rapid o bere rece, ieftină și bună. Excepție fac locurile foarte turistice (Bali, Lombok) unde, până la urmă, banul dictează.

Indonezia e probabil cea mai frumoasă țară din lume. Din păcate Dumnezeu a avut și aici simțul umorului și nu a făcut tocmai comod exploratul acestui petec de rai. Veți înțelege despre ce vorbesc în episoadele următoare.

Jakarta

Despre Jakarta știam trei lucruri, înainte să trag în port:

1. E capitala Indoneziei.
2. Într-o noapte la o bere, acum câteva luni, am intrebat-o pe prietena lui frate-meu ce loc din Asia NU i-a plăcut cel mai mult. B e umblată mult prin Asia, a făcut cam același traseu ca și noi acum câțiva ani. Mi-a răspuns Jakarta. Jakarta is the dirtiest city I have ever seen. Dacă-mi zice asta despre Jakarta după ce a petrecut două luni în India, înseamnă că ceva chiar nu e în regulă acolo.
3. Ghidul Lonely Planet despre Jakarta începe așa: Jakarta is a city hard to love. În capul meu: Văleu, dacă și optimiștii de la Lonely Planet încep așa, chiar că am pus-o.

Bonus, am aflat din același ghid cum că toți taximetriștii sunt cam otopeniști și că te fură de nu te vezi. Secretul este să cauți numai taxiuri Bluebird și să-i convingi să pună aparatul. Cursa din port până în centru ar trebui să nu coste mai mult de 10 dolari.

Revenind, vaporul trage în port. E 11 noaptea, la periferia Jakartei. Planul este să luăm un taxi direct spre Jalan Jaksa, o stradă în centru orașului unde teoretic ar trebui să fie un fel de zonă de backpackeri. Distracție și multă bere, visam eu cu ochii deschiși și cu rucsacul în spate. Neil își apucă bicicleta de coarne și ne dă întâlnire a doua zi, undeva, la o oră anume, să bem multe beri, dacă, poate … nu l-am mai văzut de atunci.

Noi ne-am gândit să ne combinăm cu americanii la un taxi spre centru. Ăștia doi aveau aranjat cu un couch surfer să doarmă la el, aveau o adresă înspre aceeași zonă ca și noi. Plătim 50/50 și mergem, cădem noi de acord.

O oră jumătate ne-am înghesuit cu toții pe aceeași ușiță micuță pe care am intrat în vapor, înjurând de toți dumnezeii inginerul care a proiectat ditamai vaporul cu cea mai mică ușă pe care am văzut-o vreodată. Într-un final, am ajuns. Pun piciorul pe asfalt, mulțumesc zeilor, și pornesc în grabă către oriunde, numai cât mai departe de vaporul care mi-a mâncat toți nervii în ultimele 30 de ore. Mă grăbesc, zic, pentru că 12 noaptea nu e o oră la care-mi place să fac plimbări de voie cu rucsacul în spate și cu Laura de mână la periferia Jakartei. Americanca și peruanul după noi.

Fac un arc de cerc larg încercând să trec de primul val de taximetriști care încearcă să ne țepuiască. Dacă am învățat ceva în excursia asta e că nu e niciodată bine să iei taxiul care urlă el după tine. Niciodată.

Și caut un Bluebird taxi. Pe nici unul nu scrie Bluebird. La dracul. Mă apuc să întreb la hoți, cât vor până-n centru. Unul vrea 15 usd, altul vrea 10 usd. De căciulă, dacă mergem toți patru. Mi-e greu să zâmbesc. Aparatul îl puneți? Acum e momentul lor să zâmbească. Râd unul la altul: avem aici un specialist, care nu vrea să meargă decât cu aparatul. Haide, puștiu’, să te duc, îți iau 30 de dolari decât.

Mă-ta are cratimă, îi zic în gând, în timp ce-l refuz. Hai tu, ăla de acolo, tăcutul, pari cinstit. Pune aparatul, nu fi cur. Nu pun nici un aparat. 20 de dolari și ăsta-i ultimul preț. 15 și ne ai de clienți. Pentru toți, da? După ce se codește 10 minute, ca o fată mare, cedează. Vrea să fie el cel care lasă de la el. Urcați, hoților!

În noapte, orașul nu pare murdar. Deloc. Nici nu pare urât. Blocuri, șosele largi, copaci. WTF. S-ar putea să nu fie așa rău cum credeam.

5 minute am mers cu mașina, oprește și… Am ajuns, ne zice. Aici îi Jalan Jaksa? întreb uitându-mă pe geam. Pe geam nu văd decât un șantier, un gard plin de grafitti și mai multe fețe negricioase uitându-se cu interes la taxi. Nu se poate. Unde-s hotelurile, barurile, berea, backpackerii. Unde ne lași? Aici este, insistă. Jos cu voi.

Las 7 dolari la americancă, îmi iau inima-n dinți și… jos. N-am de ales. Jos și Laura.

Taxiul pleacă în trombă.

E unu noaptea

Eu am văzut multe la viața mea, dar așa decor de film de genul ăla de mult nu am mai văzut.

De fapt, din facultate, de când m-a lăsat o ocazie fix la unu noaptea în mijlocul unui sat de țigani de pe lângă Pașcani.

Știți filmele alea când rămâne eroul principal pe-o stradă pustie, în mijlocul nopții, bate vântul și pungi și ziare se-nvârt în aer, ochi îl privesc din umbră, se aude ba un mieunat suspect, ba zgomot de pași, nimic în față, nimic în spate, teroare pură… Filmele alea la care-ți zici de pe fotoliul din fața televizorului: păi dacă-i prost să se plimbe noaptea pe străzi din astea, normal că și-o fură. Și muzica devine din ce în ce mai tensionată, și apare cineva și …

Așa era pe Jalan Jaksa. Numai că eu o aveam pe Laura cu mine, Laura care avea ochii deja de două ori cât mărimea lor naturală și o expresie… ciudată pe față. Bagă mâna în rucsac și scoate sprayul ăla cu piper pe care-l cărăm din România pentru astfel de ocazii… nefericite. Îl bag în buzunar, la îndemână. Cum dracu’ să fac să nu ghicească cât îs de plin de curaj în momentul ăsta?

Bi, hai! Încotro? Încolo! zic, arătând spre întunericul din față. Pășim încet în necunoscut.
Dintr-o umbră lăturalnincă apare un negricios, se îndreaptă spre noi. Eu îs cu mâna în buzunar, pe sprayul nostru. O trag pe Laura în spatele meu. Ce vrei?

Hotel? mă întreabă. Ce? Do you look hotel? I have hotel, zice. Unde? Încolo, îmi arată spre întuneric. TV, air con, cheap, vrei?

Ei, acuma-i acuma. Ce fac? Mă duc cu el în umbră în stânga sau o țin pe-a mea și merg înainte și explorez întunericul de-acolo. Complicată alegere. Plm, tot aia-i, zi, mă, Vasile, unde tre’ să mergem. Încoace, face spre noi și ne duce la o clădire, intră pe aici. Acolo, altul ne duce la o cameră. Mă, să vezi că n-a mințit. Aer condiționat, check. TV, check. Duș???!!! apă caldă? Check. Cât vrei? 15 dolari. Ne ai de clienți.

O bere ai pe aici? Nu, trebuie să te duci să cumperi la market, înapoi pe strada pe care ai venit. Să-mi risc viața pentru o bere, mă-ntreb? Nici nu știu pentru ce mă mai întreb, în zece minute eram deja înapoi cu trei beri reci ca gheața în sacoșă.

Prima am băut-o în 2.5 secunde, a treia nu a prins un sfert de oră vechime. În noaptea aia am dormit tun.

Anunțuri

O părere la “Jakarta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s