Știrile

Aseară am citit știrile.

Le-am citit, m-am enervat, m-am ambalat, m-am gândit să scriu un post. Să explic și altora de ce ar trebui să fie și ei nervoși, citind știrile. M-am răzgândit. După care din greșeală, iar am mai citit o știre. De data asta nu m-am mai abținut și am băgat. Am scris o pagină jumătate despre cum și ce și de ce nu și cât de absurdă e revista presei din România. Am scris, Laura citește, zice ”îmi place” (asta e pentru mine un fel de ”bun de tipar”), încarc postul pe blog, mai beau o bere și mă culc liniștit.

Peste noapte se pare că devin mai deștept. Sau mai tolerant. M-am trezit într-o dispoziție mai puțin indignată, mai calm, mai vesel. Soarele dimineții m-a făcut să zâmbesc. Mi-am dat seama că-i luni, că ar trebui să începem cu drag și spor o nouă săptămână. Îmi recitesc postul de ieri. Eram prea nervos când l-am scris. Nu-mi mai place.

Ok, hai să-l ”iau puțin la pilă”. Unde-i Word-ul ăla? Caut prin folderul cu posturi, dezordonat ca biroul meu acum jumătate de an și găsesc două fișiere: stiri.docx și stirile.docx. Măi să fie. Cum naibii? De ce două word-uri? Deschid știri.docx. Nu seamănă deloc cu ce am scris aseară și am urcat pe blog. Citesc. Și-mi aduc aminte de o dimineață exact ca asta, în care mi-am recitit postul și l-am anulat, dându-mi seama că ideile mele referitoare la utilitatea știrilor ar fi bine să rămână ale mele. Am mai trăit o dată dimineața asta, m-am mai enervat o dată cu știrile, în altă duminică, am mai șters o dată postul scris. Sunt deja pe bucla de repeat.

Dar hai să rup patternul: pun mai jos unul din posturi, se pare că-s idei care se vor scrise totuși. Promit să nu mai citesc știrile, altfel o să mă spamez singur cu posturi nepublicate.

Știri.docx

Din câte-o dimineață în câte-o dimineață nu mă pot abține și citesc. Nu cărți, nu indicatoarele rutiere, nu bancuri, nu nisipuri sau valurile. Dar știrile.
De fiecare dată îmi pare rău. Știrile ar trebui să se citească înainte de masă. Citești știrile, mănânci, îți stă mâncarea în gât și nu te îngrași. 1-0 pentru tine.
M-am lăsat de țigări acum un an și. M-am lăsat de cafea, nu i-am înțeles niciodată rostul, nu văd de ce m-aș încăpățâna să o beau în fiecare dimineață. De berici și alte alea nu mai zic, sunt departe tare de consumul excesiv de alcool care dăunează grav sănătății. Vegetarian am fost zece ani de zile, m-am lăsat și de asta cu ocazia excursiei în Asia. Dar știrile …
Știrile nu mă lasă să mă las de ele. Vin peste mine peste tot. Pe mail primesc newslettere de la care nu mă pot dezabona. Am încercat. Pe facebook mă asaltează prieteni cu cauze care mai de care mai sincere, mișcătoare sau demne de un like. Probleme de viață sau moarte. Am primit prieteni în vizită, au venit și ei cu câte o știre în dar. Și dimineața, câteodată, degetele-mi tastează singure și ecranul se umple cu știrile locale.
Și dintr-o privire mi se face rău. Văd negru în fața ochilor. Simt indignarea cum începe să-mi bată puternic în piept, simt disprețul cum îmi pulsează sub piele. O senzație de scârbă aproape fizică mă acoperă în timp ce sorb cafeaua. Oare ce gust are, are sau nu are zahăr? Nu o să aflu niciodată gustul cafelei de astăzi.
Și-i zic și Laurei. Simt că trebuie să verbalizez. Cum e posibil? De ce nu vede nimeni realitatea? Cum ar fi să fim în locul lor? Oare cât de tâmpiți pot fi oamenii ăia? Și-i zic. Și-i zic. Și se uită la mine cu ochii mari, înțelege. Pricepe ce-i zic. Mă-ntreabă cum e posibil. Cum să fie posibil? Uite că e! Este posibil, mai nou, orice este posibil, nimic nu are nici o limită, nu?
Îmi promit. Astăzi este ultima oară, de mâine nu mai citesc nici o știre. Niciodată nu mi-au folosit la nimic. Niciodată. Ce și de ce trebuie să știu? Pentru ce? La ce o să -mi folosească mie sau oricui? Îmi cunosc foarte bine teoriile: oamenii i-au votat, acum nu au decât să-i suporte. Nu e vina nimănui, nu există arbitru în jocul ăsta. Dumnezeii au alte treburi mai importante decât să năruie norocul românilor la 6 din 49. Toate știrile sunt cuprinse în preț, citește prețul și ai aflat ce s-a întâmplat. Îmi sună atât de simplu.
Până poimâine dimineață. Sau răspoimâine. Când știrile călătoresc cu viteza luminii, din patria mamă către colțurile unde încerc și nu reușesc să mă ascund de ele. Where are you from? Mă întreabă zâmbind indianul din fața mea, îndemându-mă să cumpăr cine știe ce chici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s