Paradisul în care nu cred că mă voi întoarce

Perhentian Islands, Malaezia, iulie 2013

DSCF6322

Eu vă tot povestesc – frumos în sus, frumos în jos. Hai să vă zic și ce nu e frumos.

Aici, ca și în România, merge și-așa. Perioada petrecută pe insula asta mi-a readus amintirile despre plaiurile mioritice unde mai nimic nu-i cum trebuie, unde orice ar fi de făcut, merge și-așa. Pentru că asta este.
Malaezienii care asigură buna funcționare a… orice… pe această insulă parcă au făcut școala la noi, într-o instituție de stat.

Dă-mi ceva de mâncare. Nu se poate, we’re fasting. Prietene, mi-e foame, ții un restaurant, faci mâncare sau nu? Nope, e Ramadan, nu gătim până mai încolo. Cât de mai încolo? Păi, nu mult, jumătate de oră. E șase seara.
Bine, fie. La șase jumate nici un semn, nici la șapte. La șapte jumate se pun la masă. Ei, chelnerii. Mănâncă până la opt, după care încep să gătească. Comand la opt jumate, mâncarea vine la nouă jumate. Prietene, nu-i bine, mi-e foame. Merge și așa, unde o să te duci să mănânci? N-am unde, nu? Nu. Asta este.

A doua zi, la altă terasă: Prietene mi-e foame, dă-mi de mâncare. Sigur, ce dorești? Pește, te rog. Peștele s-a terminat. Pui, dacă vrei. Cum să ți se termine peștele, uite-l acolo, în mare, se uită la tine. În mare, nu e în bucătărie. Dă-mi un pui, merge și-așa.
A treia zi, altă terasă. Prietene, mi-e foame, dă-mi de mâncare. Bine, ce vrei? Ce vrei tu, numai dă-mi odată, că mi-e foame. Gata, șefu, vine! Vine peste două ore. Rece. Mănânc, asta este.

Toate hotelurile-s pline, restaurantele la fel. Lumea vine pentru că insula-i frumoasă, e paradis. Dar vine, își face treaba și pleacă. Nu stă nimeni mai mult de două zile. Snorkeling, diving și s-a cărat. Plec și eu fără să mă uit în urmă, mi-e dor de-o masă cum trebuie. Masă în care felul doi vine după felul unu și e urmat de desert. Bucătarul bucătar, chelnerul chelner și mâncarea să fie cum scrie în meniu. Mi-e foame și n-am chef de discuții, când mi-e foame nu vreau să meargă și-așa și asta nu este.

Anunțuri

3 păreri la “Paradisul în care nu cred că mă voi întoarce

  1. offf.. ce te inteleg :)))) eu am stat un an in maroc.. am prins si un ramadan.. si nu am simitit asa ceva.. in afara ca nu era alcool.. In schimb m-am dus eu in Algeria.. unde am mancat ce am apucat.. si am murit de foame si de sete.. in fiecare zi.. si mancarea care mi-au propus in prima zi la hotel.. mi s-a parut lux dupa cateva zile.. In prima zi.. pe la 6 seara cand am ajuns.. imi zice proprietarul hotelului.. daca vreti sa mancati sa anuntati acum.. sa va faca si voua.. eu shmekera.. lasa frate.. ca gasesc eu ceva sa mananc.. cand am vazut ca nici un restaurant .. nici un magazin nu era deschis la ora aia.. repede am fugit inapoi : hai .. fie :))) si mai naspa.. colegul meu.. fuma pe ascuns dupa un bloc.. ca se suparau si injurau oamenii daca il vedeau ca fumeaza in public.. nu mai vorbesc de mancat sau baut :)) Nu intelegeam eu de la inceput cand imi programam sa ma duc incolo de ce toti imi ziceau : dar vezi ca e Ramadan.. si ma gandeam ” asa .. si” ,.. eu „crescuta” in Maroc unde pentru straini si Mac`u e deschis si restaurantele.. dar in Algeria am inteles.. ca tarile arabe mai bine de evitat in perioada asta.. doar daca nu vrei sa faci greva foamei :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s