Despre George Town (II)

George Town, Penang, Malaezia, iulie 2013

DSCF4336

Ce e sigur și se observă imediat e că orașul este, după cum ziceam, o amestecătură de culturi absolut încântătoare. Arhitectură britanică colonială lângă zgârie nori. Șosele late circulate cu ricșe cu trei roți conduse de chinezi la pedale. Biserică creștină lângă templu budist lângă moschee. Mâncare chinezească lângă restaurant indian lângă Starbucks.

Chinezi bătrâni și plini de riduri stau în pragul casei fumând din niște paie subțiri și salutând trecătorii. Musulmani urmați de neveste învălurite. Indieni făcând indian chai și samosa în stradă și sporovăind de numa’ numa’. Japonezi plini de aparate foto mai mari decât ei, europeni la terase cu câte o bere în mână și doi români cu ochii mari și veseli. Ăsta e orașul.

Nu cred că a existat zi în care să nu fi fost un eveniment cultural undeva în Penang. Undeva cineva face ceva, tot timpul. Eu am rămas cu impresia că indienii, chinezii și malaezienii sunt cumva tot timpul în competiție. Cum, au organizat creștinii în curtea bisericii un concert de Christian rock? Putem și noi să cântăm. Dar mai bine hai să facem o expoziție de fotografie. Sau de ce nu scoatem ceaunele în stradă, să le-arătăm noi chinezilor cum se gătește. Ce? Gătesc și chinezii? Bine, noi dăm mâncarea pe gratis turiștilor, să vedem acum ce or să mai facă chinezii. Cum? Ăia dau mâncare pe gratis? Băieți, scoateți dragonul de la naftalină, facem serbare chinezească! Pregătiți bunicile Kung Fu! Au scos bunicile Kung Fu? Neveste, hai în stradă, le arătăm turiștilor cum faceți voi Batik!

De asemenea tot orașul este plin de… cum să le zic… din astea:

DSCF4240

la fiecare colț de stradă, cum începi să te plictisești, cum dai peste o caricatură din asta de te face să zâmbești. Sau de o pictură cât casa. Sau mică. Sau ștearsă. Sau… nu mai zic.

Mâncarea. Ei, aici nu puteți decât să vă imaginați. Pune la un loc mâncare indiană, cu mâncare chinezească și vezi ce iese. Peste asta vin și malaezienii care trântesc niște supe sau minunății de pe altă planetă. Amestecul cultural culinar este desăvârșit și e suficient cât să lase și cel mai critic chef cu limba scoasă de un cot.

Cam atât, hai că vă las cu poze, nu vă mai plictisesc. Ce pot să vă zic e că nu ne-am dat duși timp de 11 zile din orașul ăsta. Și am mai fi stat. Și da, cu siguranță ne vom mai întoarce.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s