Românii sunt foarte prietenoși

În Thailanda.
Mergem noi la restaurantul gazdelor nostre. Să ia Laura lapte de cocos, eu să iau puțin wifi.
Stând așa cu wifi-ul în mână, se aude: să vezi ce mi s-a întâmplat, mergeam și … cu un accent cunoscut. Foarte cunoscut.
Laura răsare de unde nu-i și Salut! Două perechi de ochi se boldesc la noi cum ne boldim noi la ei. Ce faceți? Păi să vezi. Am venit să mâncăm. Voi? Aici locuim. Unde? După colț.
Din vorbă-n vorbă, Laura-i invită acasă la noi. Ei nu zic nu. Și depănăm povești până la 11 noaptea pe terasă la noi acasă, în Chaloklum.
Un el și o ea, ieșeni, sunt în Asia de aproape cinci luni. Ne învață de bine, unde să mergem, ce să facem, cum, când. Noi, aproape ei acum cinci luni ascultăm cu toate urechile, luăm frumos notițe. Ne întreabă cum de? Ei cum? Brusc și rapid, cum altfel?
Și voi? Noi pleecăămmm. Cu fețe triste, ochii în podea. Dar ne întoarcem, cu voci pline de speranțe. Noi eram cum au fost, ei erau cum vom fi, ne despărțim prieteni, într-un târziu, cu promisiuni că ne vedem mâine.
Deci da, românii sunt foarte prietenoși. Dacă putem extrapola după românii pe care i-am cunoscut în Chalocklum, în Thailanda.
……………………………………………………..
Poimâine.
După ce mă-nvață prin mesaje facebook cum și ce tre’ să fac să putem vorbi pe telefon, pe numere de Thailanda, îi sunăm și ne dăm întâlnire. În juma de oră-n Tong Sala. Ne ducem cu scuterul și urmează o seara, cum să vă zic. M-am simțit ca-n Iași. Accent moldovenesc la toată masa (aproape l-a preluat și Laura), mâncare mexicană, bere thailandeză și companie de excepție.
Am învățat multe în seara asta.
Mi-au povestit despre oamenii pe care i-au cunoscut. Sute de oameni care și-au dorit să trăiască aici, pe insulă și au reușit, fiecare cu altă rețeta.
Mi-au povestit despre cum dorințele se îndeplinesc. Problema e ce se întâmplă după ce se îndeplinesc. Trebuie să le trăiești, și e un preț de plătit.
Mi-au povestit despre cum valoarea banilor e relativă. Depinde cum i-ai făcut, unde îi cheltui, pe ce și cu cine.
…………………………………………………………
Răspoimâine.
Am fost la ei, în Haad Rin. Bagajele-s făcute, am mâncat o pizza împreună și i-am condus la taxi. Rar am văzut oameni mai triști. NU voiau în ruptul capului să se despartă de insulă.
Ne-am dat întâlnire tot aici, în Koh Phangan, la o bere. Spre sfârșitul anului. Sper să fim și noi și ei tot aici, pe plajă.

DSCF0827

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s