Indian milk chai (de Laura)

Zilele astea n-am făcut nimic. Atât de nimic încât am avut timp să experimentez variante de orez lipicios în micro-bucătăria din dotare și să fierb câte patru ceaiuri indiene pe zi.

Am căpătat o dependență veselă pentru ceaiul ăsta pe drumurile pe care le-am bătut prin India. Și cred că lui îi datorăm înfrângerea unui număr însemnat de sclifoseli ca să putem bea din paharele spălate superficial (eufemistic vorbind) ceaiul gătit în oale preistorice. Și să ne așezăm, mai întâi poftiți, ulterior din proprie inițiativă, pe băncuțele prăfuite cot la cot cu localnicii care ne măsurau din ochi pe toată durata ritualului.

Deci avem o relație specială, ceaiul și noi.
În consecință, pentru că tot am cumpărat o pungă de ceai negru frunze din Darjeeling, îl servim obsesiv în Thailanda, țara unde laptele e tratat ca un proscris și unde emigranții dezvoltă intoleranță la lactate : ).
Ceaiul e simplu de făcut, și e absolut fantastic.
Eu folosesc pentru două căni de „produs finit”:
– două căni de apă
– 3 lingurițe de ceai negru (după formula n+1, unde n=numărul de căni de apă)
– două păstăi de cardamom, de preferință verzi și strivite, eu am avut uscate, le-am desfăcut
– o lingură de cuișoare
(se dau toate în clocot)
– o cană de lapte
– 4 lingurițe de zahăr
– două degete lățime dintr-un „baton” de ghimbir proaspăt (că nu știu cum altfel să-i spun) strivit.
Le-am enumerat exact în ordinea în care le folosesc eu. Laptele îl adaug după ce apa a dat în clocot de vreo două ori. Iar ghimbirul am observat că își păstrează mai bine “zen”-ul dacă fierbe mai puțin. Cel puțin ăsta de aici, pentru că în București n-am văzut ghimbir care să fie atât de fraged și de aromat ca cel pe care îl strivesc eu cu mânerul briceagului nostru bun la toate.
Bem cam 3-4 căni de licoare pe zi.

Indian milk teaIndian milk teaIndian milk tea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s