Taj

Agra, India, Aprilie 2013

Câți dintre voi țin încă minte momentul în care, mici fiind, au văzut o poză a Taj Mahalului? Momentul în care unul din părinți îți răspunde întrebării nepuse, văzându-ți privirea curioasă: E Taj Mahal, e în India. Așa că-i frumos?
Și atunci, pe loc, iți promiți că ”atunci când te vei face mare” vei merge să vezi cu ochii tăi minunata clădire albă. Și de atunci încolo, zi de zi, Taj Mahalul e pentru tine ceva de văzut, dar nu acum, repede, ”ci atunci când te vei face mare”. Și trec zilele. Câteva concedii în România (care-i problema, avem o țară frumoasă, trebuie s-o cunoaștem mai bine), Italia (trebuie să mergi odată-n viață la Roma, la Veneția), Cehia (ce bere bună!), Grecia (nu e nici o problemă cu puțină odihnă), Turcia (ce frumoasă-i Asia), Croația (pentru că vrei o plajă off the beaten track), Spania (aici mi-ar plăcea să trăiesc, mă simt ca acasă), și iar România, la Vamă, cu cortul (care-i problema, să se ducă fițoșii la all inclusive la Albena) și brusc iți aduci aminte de Taj. Și te faci mare.
Azi e ziua în care m-am făcut mare.
De dimineață până intri pe poartă, nu știi ce faci. mâncare… ce mâncare? să luăm o apă. locker room, să lăsăm ghiozdanul? nu-l lăsam. nu vă supărați, ce e asta? tacâmuri de campanie. am uitat să le lăsăm acasă. nu aveți voie cu ele. futu-i. hai la locker room.
Privirea ți-e goală, mersul teleghidat. Nu te interesează nimic, nu vezi pe nimeni în jurul tău, ridici aparatul de pozat mecanic, click, click cămila, unde-s maimuțele, să mergem.
Într-un final treci printr-o poartă mare și roșie. Într-o curte interioară, gazon, copaci înfloriți, mulți turiști. Tajul nu e în fața ta. Urmează încă o poartă, tot roșie, mai mare. Și vrei să întârzii momentul. Ultimii 20 și de ani ai vieții ai avut Tajul ca reper. În momentul în care treci prin poartă reperul dispare. Se transformă-n amintire, în senzație. Și click, și click, poze la poarta mare și roșie, poze la tot, de-a-mpulea, fără rost, numai să nu trebuiască să treci prin poartă. Se vede peste gard cupola de marmură albă, două turnuri la fel de albe ce împung albastrul. Un deget arată Tajul, celălalt click, click. Întorci capul, nu vrei să vezi încă cupola, turnurile. Nu se văd bine. Dar ochii și picioarele nu te mai ascultă. Te duc spre poartă, se face întuneric, se vede o ușă, mică, ce încadrează în întuneric poza luminoasă pe care ai văzut-o în copilărie. Poza crește, crește, acum e peste tot. Ești brusc în revista pe care o admirai, ești prezent în fiecare zi din ultimii 20 de ani, toate momentele, amintirile, se contopesc. Te uiți bleg, cu gura deschisă, nu poți zice nimic. Încerci să te tragi mai pe centru, să fie simetrică priveliștea. Toți fac asta. Nu e nici o problemă, Tajul se vede perfect, totul e perfect, nu ai schimba nimic. E unul din momentele acelea, al căror loc este ”mai încolo”, ”când o să mă fac mare”, niciodată ”acum”. Este exact cum credeai că o să fie. Tot ce se spune despre Taj Mahal este adevărat. Da, este atât de frumos pe cât îți imaginai.
Și soarele și pașii te conduc în continuare, ca într-un film. Filmul e regizat de de arhitecții Tajului, acum sute de ani. Pe măsură ce te apropii, mausoleul crește, acum ești în amintirile tale. Ești un punct, o imperfecțiune în acel peisaj pe care-l urmăreai. Copilul de atunci ar fi zis, încruntat: punctul ăsta negru ce caută aici? Și crește, crește, cerul dispare și albastrul este înlocuit cu albul de marmură, inscripționat cu litere negre într-o caligrafie cursivă și aspră. Tăioasă. Simplă. Și crezi că nu ai văzut decor mai frumos decât literele ciudate care se leagă una de cealaltă și se înlănțuie peste tot. Din stânga-n dreapta, de sus până jos, peste tot. Și florile. Piatră prețioasă în marmură. Piatră în piatră, sub formă de flori. Un singur model floral, simplu și fără defect, pe tot mausoleul. Flori, alb, litere care dansează, marmură pe cer. Atât de simplu și totuși atât de…
Literele, florile sunt acum în tine, în ochii tăi. Tajul nici nu mai contează acum. La fel ca poza pe care ai văzut-o demult, la fel ca toate dorințele din ultimii 20 de ani, acum sunt în tine, te compun, te definesc, nu mai există, nu mai contează. Întorci capul și Tajul e încă acolo, îl vezi cu ochii minții, îl cunoști în detaliu, doar l-ai văzut zilnic. Azi a fost de atâtea ori…
Mergem acasă? Mergem.

Anunțuri

5 păreri la “Taj

  1. Alex, io sunt curios cum va arata momentul cand te vei tunde pe acolo. Probabil vei afla cum e tunsul cu flacari :))

    PS: La Laura, tatuajul ala e permanent?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s